Cel mai mare sondaj de opinie pe tema schimbărilor climatice arată că două treimi din oameni cred că este o „urgenţă globală”. Sondajul a fost realizat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), iar la întrebări au răspuns 1,2 milioane de oameni, mulţi dintre ei tineri, din 50 de ţări.
Sondajul relevă că oamenii de pe tot întinsul globului sprijină acţiunile de protejare a mediului şi dau un mandat clar politicienilor să ia măsurile necesare, scrie The Guardian.
Tinerii s-au arătat cei mai îngrijoraţi, 69% dintre cei cu vârsta de 14-18 ani considerând că este vorba despre o urgenţă climatică; 58% dintre cei cu vârstă de peste 60 de ani sunt de aceeaşi părere, ceea ce sugerează că nu există o prăpastie mare între generaţii.
Chiar dacă măsurile necesită schimbări majore în ţările lor, majoritatea respondenţilor tot sprijină acţiunea.