Un asteroid de două ori cât cea mai înaltă clădire din lume şi la fel de lung ca podul Golden Gate din California va trece pe lângă Pământ luna viitoare.
Va fi cel mai mare şi rapid asteroid care se va apropia anul acesta suficient de mult cât să fie clasificat drept obiect potenţial periculos.
Nu există însă motive de panică. Potrivit unei analize publicate de NASA, va trece la două milioane de kilometri de noi, adică de peste cinci ori distanţa Pământ-Lună.
Asteroidul numit oficial 231937 (2001 FO32) poate fi observat de pe Pământ cu ajutorul unui telescop putternic, în martie, potrivit Space.com.
Asteroidul a fost detectat de telescoapele NASA în 23 martie 2001 şi a fost monitorizat încă de atunci. Oamenii de ştiinţă au folosit aceste observaţii pentru a calcula orbita asteroidului şi pentru a determina cât de aproape va ajunge roca spaţială pe Pământ, deplasându-se cu 124.000 de kilometri pe oră.