Cei doi copii dispăruţi după ce au plecat de la şcoală au fost găsiţi

Cei doi copii dispăruţi după ce au plecat de la şcoală au fost găsiţi

Cei doi copii de 10 şi 11 ani care au dispărut în cursul zilei de vineri au fost identificaţi pe raza localităţii de domiciliu, Brăeşti, a anunţat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, cei doi se aflau sub un pod de pe raza localităţii, iar poliţiştii încearcă să afle ce i-a determinat să se ascundă acolo.

"Cei doi copii au fost identificaţi de poliţişti sub un pod, pe raza localităţii de domiciliu. Nu au fost victime ale vreunei infracţiuni. Continuăm verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la acest eveniment", a afirmat Delia Nenişcu.

Poliţiştii din Botoşani au făcut un apel la populaţie să sprijine acţiunile de identificare a celor doi copii, care au plecat de la şcoală şi nu au mai ajuns acasă.

Cei doi copii sunt verişori şi amândoi sunt din localitatea Brăeşti. Aceştia au plecat în jurul orei 13,00 de la şcoala din localitate şi până vineri seară nu au ajuns la domiciliu, iar familia a alertat Poliţia.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt