Iniţiativă civică inedită într-o comună din judeţul Botoşani. Sute de locuitori plecaţi definitiv în străinătate îşi oferă acum
gratis casele lăsate în urmă către ucrainenii care vor să se stabilească în ţara noastră. Administraţia locală vrea în felul
acesta să repopuleze comuna în care altadată trăiau mii de locuitori. Refugiatii care vor lua în primire casele vor avea la
dispoziţie livezi generoase şi pământ cultivabil, iar în zonă sunt şi foarte multe locuri de muncă, spune primarul.
Locuitorii din comuna botoşoneană Păltiniş se pregătesc să aibă noi vecini: ucraineni plecaţi din calea războiului care au
acum şansa se stabilească în România
Sunt peste 200 de locuinţe pe care administraţia locală le amenajează zilele acestea . Majoritatea sunt mobilate, au
toate utilităţile necesare, dar şi grădină şi livadă.
Oamenii din Păltiniş sunt bucuroşi să îi primească pe ucrainenii care vor dori să se stabilească în comună. Cum
foarte mulţi tineri au plecat în străinătate, iar cei în vârstă sau stins rând pe rând, în comună au mai rămas foarte puţini
locuitori.
De la începutul războiului, administraţia locală a primit deja peste 1.000 de refugiaţi într-un centru din comună. Unii din
ei, auzind de această iniţiativă, sunt acum tentaţi să rămână aici definitiv.
Administraţia locală a discutat cu mai multe firme din zonă, care au nevoie de angajati si sunt dispuse să angajeze
refugiatii.