Este alertă meteo de caniculă în România. Iar ce e mai rău abia urmează. Zilele următoare temperatura va ajunge chiar
şi la 44 de grade Celsius, potrivit celei mai mari aplicaţii de monitorizare meteo. Astăzi, la nivelul guvernului a fost
activată o celulă de criză pentru caniculă şi secetă. Între timp, lacurile continuă să sece şi rezerva de apă a ţării să scadă.
Şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a avut o şedinţă seara trecută. Autorităţile avertizează -populaţia să
nu risipească apa.
Cel mai mare val de căldură toridă din acest sezon a ajuns peste România. Vremea extremă face România să fiarbă, la
propriu.
Şi urmează zile şi mai calniculare. Mâine vom ajunge la 37 de grade Celsius. Dar cel mai cald va fi sambata şi duminică,
cand mercurul va ajunge in termometre la 39 de grade Celsius.
Toată ţara va fi lovită de temperaturi extreme. Cod galben de caniculă şi disconfotr termic extrem de ridicat a fost emis, printre altele, pentru Bucureşti, Caransebeş, Hunedoara, Alba şi Mehedinti.
Judeţele Satu Mare, Spălaj, Bihor, Arad, Timişoara, Olt, Teleorman vor fi sub Cod portocliu şi temperatura va depăsi
40 de grade Celsius. La soare se va resimţi chiar şi cu 10 grade mai mult.
Autorităţile ne recomandă să ţinem cont de câteva sfaturi. Trebuie să evităm deplasările, în special la orele prânzului,
să bem suficientă apă şi să avem capul acoperit dacă mergem afară. În aceste condiţii, apa este mană cerească. Dar este un bun pe care ar trebui să-l preţuim mai mult. În sute de localităţi in întreaga ţară preţiosul lichid a fost raţionalizat.
Autorităţile locale sunt cele care trebuie să livreze apă potabilă acolo unde sunt probleme. Între timp, rezerva de apă a ţării scade de la o zi la alta şi a ajuns la 76,9% grad de umplere. În Moldova sunt lacuri care au ajuns şi la 20% grad de umplere.
Există şi risc crescut de incendii de vegeraţie în aceste zile, aşa că oamenii trebuie să fie atenţi să nu aprindă focul în zone cu vegetaţie uscată.
Codurile de caniculă emise de ANM sunt valabile toată săptămâna şi se pot prelungi.