-
Calendaristic, a venit iarna şi - chiar dacă temperaturile n-au scăzut, încă, foarte mult – fiecare dintre cele 6 primării de sector din Bucureşti trebuie să se pregătească temeinic pentru deszăpezire. În caz contrar, vremea rea i-ar putea prinde din nou pe primari pe picior greşit. Iar bucureştenii ar trebui să se descurce singuri, printre troiene.
La solicitarea SpotMedia.ro, parte dintre primăriile de sector ne-au transmis că au fost gata să intervină încă de la jumătatea lunii trecute, în caz de polei sau zăpadă.
Altele mai au însă mult de lucru până să fie pregătite pentru iarna care urmează.
Vă arătăm pe larg, începând de astăzi, cum s-a pregătit pentru iarnă fiecare dintre cele 6 primării de sector şi pe unde riscă bucureştenii să nu poată circula în bune condiţii, din cauza poleiului şi a zăpezii.