Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc, a pledat luni pentru un proiect de lege prin care să se acorde facilităţi administrative în cazul unificării voluntare a unei unităţi administrativ teritoriale cu municipiul reşedinţă de judeţ, iar premierul Florin Cîţu a precizat că nu respinge ideea, mai ales dacă demersul contribuie la atragerea fondurilor europene.
Primarul Clujului a avansat ideea în debutul lucrărilor Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România.
"Astăzi avem pe ordinea de zi un proiect de rezoluţie prin care dorim să ne adresăm Guvernului României şi tuturor partidelor politice parlamentare, pentru a susţine un proiect de lege, în Parlament, pentru a facilita unificarea administrativ voluntară a municipiilor cu una sau mai multe unităţi administrativ teritoriale limitrofe. (...) În esenţă, acest proiect de rezoluţie propune ca în cazul unificării voluntare a unei unităţi administrativ teritoriale cu municipiul reşedinţă de judeţ, în vederea realizării zonei metropolitane, să se acorde anumite facilităţi administrative, prin Codul Administrativ, astfel încât acest proces să fie încurajat şi nu descurajat", a spus el.
agerpres.ro