Bătuţi de soartă, exploataţi de semeni

Bătuţi de soartă, exploataţi de semeni

Bătuţi de soartă şi exploataţi de semeni. Şapte oameni, toţi cu dizabilităţi şi toţi internaţi într-un centru, au fost scoşi de acolo şi duşi departe de casă pentru a fi folosiţi ca sclavi. Sclavi ţinuţi în condiţii inumane, umilitoare, nedemne de a fi descrise, neplătiţi, duşi departe de mediul în care erau obişnuiţi să trăiască. Au fost luaţi din Vrancea şi duşi în Maramureş, unde acum patru persoane urmează să fie reţinute pentru aceste fapte. E vorba despre o femeie, soţul ei a şi mama unuia dintre ei, dar şi despre directoarea Centrului din Vrancea. Bolnavii au fost duşi, temporar, la un centru de îngrijire.

ei şapte oameni, asistaţi social, internaţi într-un centru din Odobeşti, Vrancea, sunt apţi de muncă. Li s-au promis contracte şi condiţii bune de trai dacă merg să muncească în Maramureş. Urmau să facă diverse joburi la stână, la pensiuni şi în gospodăriile unor localnici.

Întelegerea a fost intermediată de o asistenta din instituţie, care ar fi avut acordul directoarei, spun surse din anchetă. În centrul din Vrancea, spun localnicii din Odobeşti, cei şapte erau tot timpul certaţi şi bătuţi. Aşa că plecarea la Borşa li s-a părut o adevărată salvare.

Când au ajuns, însă, în Maramureş, scenariul cunoscut s-a repetat: toţi au fost chinuiti şi ţinuti în condiţii de viată mizere de către cei trei noi patroni: o femeie, soţul ei şi mama unuia dintre ei. Un an si jumătate de scalvie au îndurat cei şapte oameni la Borşa. Autorităţile spun că au aflat abia acum despre acest caz de sclavie.

În zonă, însă, erau zvonuri că mai multe persoane cu dizabilităţi sunt exploatate în pensiuni, stâne sau în gospodării, fără a fi plătite. Dar nimeni nu a făcut nimic. Primarul din Borşa dă vina pe lege. După ce au fost recuperate, cele şapte persoane cu dizabilitati folosite ca sclavi au fost duse intr-o locatie aflata în subordinea DGASPC Maramures.

Conform unor surse din anchetă, cei trei patroni le-ar fi reţinut celor şapte toate actele, ca să fie siguri că nu fug.

foto: captura video

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: