Bărbatul arestat şi reţinut după ce sâmbătă a pătruns cu o armă pe domeniul castelului Windsor, reşedinţa din vestul Londrei a Elisabetei a II-a, a spus într-o înregistrare video făcută publică de presă din Marea Britanie că voia să o "asasineze pe regină", relatează AFP.
Bărbatul în vârstă de 19 ani, care locuieşte în Southampton, sudul Angliei, a fost arestat sâmbătă, în jurul orei 08:30 (locală şi GMT), la câteva momente după ce a intrat în incinta castelului unde suverana, în vârstă de 95 de ani, îşi petrecea Crăciunul.
Duminică, poliţia a informat că l-a internat pentru îngrijire psihiatrică.
Potrivit AFP, publicaţia "The Sun" publică imagini cu o înregistrare video prezentată ca fiind postată pe contul de Snapchat al suspectului cu câteva minute înainte ca acesta să încerce să intre prin efracţie în castel. Îmbrăcat cu un hanorac negru şi o mască albă, el mânuieşte arbaleta şi spune: "Îmi pare rău pentru ceea ce am făcut şi pentru ceea ce am de gând să fac. Voi încerca să o asasinez pe regina Elisabeta".
Cu referiri aparente la saga Războiul Stelelor, el se prezintă ca indian de religie sikh şi spune că vrea să se "răzbune" pentru un masacru comis în 1919 de trupele britanice împotriva protestatarilor din India.
Fără a confirma în mod concret autenticitatea acestor imagini, poliţia londoneză a precizat că ''anchetatorii evaluează conţinutul unei înregistrări video'', mai scrie sursa citată de Agerpres.
Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, îşi petrece sărbătorile la Windsor, acum reşedinţa sa principală, după ce a renunţat la deplasarea sa obişnuită la Sandringham, în estul Angliei, din cauza reapariţiei COVID-19 în Marea Britanie din cauza variantei Omicron.