Cel mai nou front de luptă dintre Spotify şi Apple s-a deschis în zona abonamentelor pentru podcast-uri premium, cu care fiecare din cele două companii vrea să motiveze şi să atragă de partea ei creatorii de conţinut. La jumătatea săptămânii trecute, în cadrul evenimentului în care şi-a prezentat noile iPad-uri, Apple a făcut un scurt dar important anunţ pentru o industrie întreagă - serviciul său de podcast-uri va lansa abonamentele pentru conţinutul premium.
Abonamentele pot fi setate de creatorii de podcast-uri, care pot alege pentru ce emisiuni să ceară bani şi câţi bani să ceară pe lună de la ascultători. Pentru activarea abonamentelor, creatorii de conţinut vor plăti 20 de dolari pe an, plus un comision de 30% în primul an şi 15% după primul an din veniturile generate prin abonamente.