Toţi angajaţii CFR din siguranţa feroviară ar putea fi evaluaţi în perioada următoare, în plus faţă de verificările anuale, în urma accidentului din Teleorman. Sindicaliştii se opun acestei măsuri şi spun că vina pentru ciocnirea de la Roşiorii de Vede nu îi aparţine mecanicului de locomotivă. Pe de altă parte, un medic din reţeaua transporturilor dezvăluie că testele medicale ale conductorilor au devenit o formalitate pe bani. Între timp, a fost deschisă o anchetă penală în care sunt audiate toate părţile implicate.
După gravul accident feroviar petrecut la Roşiorii de Vede, Ministerul Transporturilor pregăteşte verficări ale angajaţilor. Tot personalul implicat în siguranţa feroviară ar putea avea parte de evaluări suplimentare, pe lângă cele ce au loc anual.
Apar, însă, dezvăluiri legate de modul în care angajaţii CFR îşi obţin avizele medicale. Un medic din reţeaua transporturilor a vorbit pentru ziarul Libertatea, sub protecţia anonimatului, despre integritatea personalului.
„Toţi sunt obligaţi să efectueze vizite medicale anuale. Aceste certificate medicale se obţin acum la fel de relaxat ca şi cele pentru permisul auto pentru amatori. Au devenit o formalitate pe bani. Au apărut tot felul de cabinete obscure, în apartamente sau autobaze.”
În urma accidentului a fost deschis şi un dosar penal pentru distrugere din culpă, dar şi de vătămare corporală din culpă.
Este posibil ca ancheta să se extindă şi la alte instituţii ale statului. Pasagerii acuză: în afară de controlorul din tren de la acel moment, nimeni din partea CFR nu a luat legătura cu ei.
De altfel, sunt aduse acuzaţii şi legate de modul în care au intervenit salvatorii.
Ancheta penală are acum loc în paralel cu investigaţii interne desfăşurate de CFR Călători.