Anca Serea reuşeşte să facă faţă cu brio provocărilor pe care viaţa de mamă i le aduce. Chiar dacă a avea şase copii nu este o misiune uşoară, vedeta mărturiseşte că David, Sarah, Noah, Ava, Moise şi Leah sunt extrem de cuminţi şi de ascultători. Fiind adeseori întrebată despre modul în care îşi creşte copiii, Anca a împărtăşit cu fanii săi de Instagram câteva dintre secretele sale. Aceasta povesteşte că unul dintre principiile pe care le-a aplicat întotdeauna în creşterea copiilor săi a fost acela de a-i trata ca de la egal la egal, exact ca pe nişte oameni mari.
„Sunt deseori întrebată cum de am copii atât de cuminţi, care mă ascultă. Adevărul este că nu mi-am propus niciodată acest lucru, ia faptul că David, Sarah, Noah, Ava, Moise şi Leah se comportă astfel este pur şi simplu o consecinţă firească a modului în care mă comport eu cu ei. Întotdeauna am privit copiii, şi nu doar pe ai mei, ca pe nişte persoane capabile să aibă trăiri, gânduri, sentimente, şi nu ca pe nişte fiinţe incapabile, cum observ de multe ori în jurul meu.”, a dezvăluit Anca Serea.