Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat, luni, că în urma accidentului rutier petrecut pe DN15 E60, la Sânpaul, în jurul orei 6,30, în care au fost implicate 20 de maşini, administratorul drumului public a fost amendat cu suma de 14.500 de lei, iar 9 dintre conducătorii auto au fost sancţionaţi potrivit O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
"La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie, stabilindu-se că pe pasajul peste calea ferată din localitatea Sânpaul, în condiţii de carosabil acoperit cu gheaţă şi polei, s-a produs un eveniment rutier, în care au fost implicate 20 de autovehicule. Ulterior, din verificările efectuate, au fost individualizate 8 accidente rutiere, soldate cu pagube materiale, în care au fost implicate 14 autovehicule şi un accident rutier, cu implicarea a 6 autovehicule, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, care face obiectul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă (...) În cauză, poliţiştii rutieri au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 9 au fost aplicate conducătorilor auto, iar una a fost aplicată administratorului drumului public, aceasta din urmă fiind în cuantum de 14.500 de lei", a precizat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.
Pe lângă amenzile aplicate, poliţiştii au retras un certificat de înmatriculare şi au testat cu aparatul etilotest toţi conducătorii auto implicaţi, rezultatele fiind negative.
agerpres.ro