Poliţiştii din Bucureşti sunt în alertă, după ce un deţinut condamnat la 23 de ani de detenţie a fugit dintr-un spital de urgenţă unde era adus din penitenciar, pentru tratament medical.
Un bărbat de 32 de ani, condamnat la 23 de ani şi 10 luni pentru tâlhărie calificată, a reuşit să evadeze după ce fusese internat în Spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală, pentru efectarea unor investigaţii medicale, a anunţat Penitenciarul Rahova.
„Marţi, în jurul orei 07:17 , deţinutul DINCĂ ADRIAN CONSTANTIN în vârstă de 32 de ani , condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 23 de ani şi 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată (234 NCP), clasat în regim maximă siguranţă, a părăsit Spitalul “Bagdasar Arseni”din Bucureşti, unde se afla internat pentru investigaţii medicale”, se arată în comunicatul transmis de Penitenciarul Rahova.
În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: sesizarea Secţiei 15 şi 26 Poliţie, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi Secţia Urmăriri din cadrul Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti, cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.