Dependenţa, fie ea de alcool, de droguri sau de jocuri de noroc, este un flagel care peste Ocean este combătut încă
din anii 50. România a pierdut de mult startul, iar cercul vicios în care mai ales tinerii sunt cuprinşi devine an de an mai
mare. Modelul american pentru combaterea dependenţelor de orice fel a fost preluat şi la noi, dar prea puţini recunosc că
sunt dependenţi. Cei care o fac, însă, au şanse de recuperare de peste 90 la sută. La Cluj Napoca şi Bucureşti există două astfel de centre, care îi aşteaptă pe cei dornici să-şi recapete vieţile
Kamal Sayegh are 26 de ani şi se lupta cu dependenta de alcool de mai bine de 8 ani. Încă nu împlinise 18 ani cand
alcoolul i-a furat practic adolescenta. O dată cu această dependenta i-a fost furată şi perspectiva asupra vieţii, iar
familia a ales ca ultimă incercare acest centru.
Raul are 27 de ani şi a cazut în patima jocurilor de noroc. Are o soţie şi un copil minunat si, la un moment dat, a realizat că este pe punctul de a-i pierde din cauza pasiunii sale. Pentru că i s-a oferit o nouă şansă şi şi-a recâştigat familia, a decis
să rămâna voluntar în centrul de la Cluj pentru a-i ajuta pe cei ca el.
Cei care suferă de dependentă intra în această casă cu 12 locuri ştiind de la bun început că nu o pot părăsi timp de 1 an.
Se gospodăresc singuri, urmează reguli clare şi pot să primească vizite, în weekenduri, doar de la membri familiei. După primele 6 luni studenţii, caci aşa îi numesc aici, pot merge acasă în permisii de cate un weekend.
Pentru a intra în aceasta comunitate, pe lângă condiţiile din punct de vedere fizic şi psihic pe care trebuie sa le
indeplineasca, pacientii trebuie să plătească şi o anumită sumă.
Pana acum, peste 600 de oameni au fost ajutaţi de cei de la Teen challenge şi, din fericire, peste 90 la sută dintre ei au reuşit să scape de dependenţele de care sufereau. Centrul de la Cluj găzduieşte doar bărbaţi însă la Bucureşti există şi centru pentru femei. Statisticile arată că numărul dependenţilor este în creştere în ultimii ani, iar varsta de la care cad prada tinerii este extrem de mica, pentru că vorbim de dependenţi de droguri, din nefericire, chiar şi de la 10 ani.