Dacă nu avem medicamente, cumpărăm, iar dacă nu le găsim în ţară, facem tot posibilul să le aducem! Este decizia pe care a luat-o o mămică după ce fiica ei s-a lovit de una dintre cele mai grave probleme ale sistemului: lipsa medicamentelor. Asta a împins-o să creeze o asociaţie care să-i unească pe cei care vor să ajute, iar aşa s-au strâns zeci de mii de euro cu care s-a cumpărat tot ce trebuie pentru copiii bolnavi. Acum organizaţia strânge bani pentru bebeluşii cu probleme de la un spital de copii din Capitală.
Au doar câteva zile de când s-au născut şi ar trebui să-i aştepte o viaţă fără probleme. Însă suflul lor atârnă de un fir de aţă încă de când au venit pe lume. Sunt bebeluşii internaţi la terapie intensivă, care au nevoie de tratament special, iar pentru ei, orice flacon e important. Pentru a avea acces la tot ceea ce au nevoie, voluntarii de la Cutia cu medicamente se zbat să aducă în ţară substanţe extrem de costisitoare.
Şi Alina a trecut prin clipe grele. Avea nevoie de vancomicină, pentru o malformaţie rară a tubului digestiv.
Însă medicamentul nu se găsea în România.
Povestea cutiei cu medicamente a pornit de la o nevoie simţită pe propria piele de cea care conduce acum
organizaţia. Copiii au mai întâi nevoie de sănătate, spune Sabina, iar abia apoi de jucării.
Oricine vrea să ajute şi să doneze pentru ca aceşti copii să aibă acces la medicamentele de care au nevoie, pot contacta pe toate canalele media asociaţia Cutia cu medicamente.