Revoluţia parcărilor din Bucureşti prinde contur. Primăria Capitalei a început să înştiinţeze şoferii care parchează fără
să plătească în centrul oraşului că de pe 15 august vor fi amendaţi. În curând vor fi practicate şi alte tarife. Oamenii
care acum îşi lăsă maşinile în strdă, pe gratis, sunt extrem de nemulţumiţi. Spun că autorităţile doar trasează câteva dungi,
iar în schimb pretind sume considerabile.
Acest bărbat locuieşte în zona centrală a Capitalei, chiar în apropiere de primărie. Planul autorităţilor îl nemulţumeşte
complet. Mai ales că odată cu trasarea locurilor de parcare, se vede nevoit să plătească ceea ce până mai ieri era gratuit.
Sumele i se par prea mari, aşa că i s-a plâns şi viceprimarului Stelian Bujduveanu.
În centrul Capitalei oamenii vor fi nevoiţi să plătească oriunde-şi lasă maşina. Regulile sunt din 2019. Acum însă în
cazul în care nu se conformează vor avea de suportat şi consecinţe.
Chiar şi parcarea de lângă primărie, unde angajaţii municipalităţii îşi lasă maşinile gratuit, va fi cu plată.
Autorităţile promit că până la anul vor dubla numărul de locuri de parcare din centrul Capitalei.
Riveranii ar putea să-şi parcheze maşinile pe străzile din centru de la ora 17 până la 7 dimineaţa, cu rezervare, pentru
50 de lei pe lună. Adică 600 de lei pe an. Şi abonamentul pentru Zona 1 ar putea fi redus la jumătate. De la 525 de lei, ar putea ajunge la 250 de lei pentru a-i stimula pe oameni să-şi facă abonamente. Noile tarife ar putea intra in vigoare in septembrie, după ce vor fi aprobate de consiliul general.