Simonis, liderul deputaţilor PSD: AUR s-a gândit să speculeze faptul că cea mai mare îngrijorare de pe Pământ a unui părinte este să i se ia copilul

Simonis, liderul deputaţilor PSD: AUR s-a gândit să speculeze faptul că cea mai mare îngrijorare de pe Pământ a unui părinte este să i se ia copilul

Legea prevenirii separării copilului de familie, care a provocat săptămâna trecută proteste violente în faţa Parlamentuluii a trecut printr-o comisie condusă de un reprezentant al AUR, care a votat pentru, a declarat la Prima News liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

„AUR s-a gândit să speculeze faptul că cea mai mare îngrijorare de pe Pământ a unui părinte este să i se ia copilul. Eu am fost sunat de un domn care m-a înjurat că votez legea, dar după ce mi-a cerut să-i explic termenul prevenire şi i-am explicat şi ideea din lege, am încheiat convorbirea cu el înjurându-l pe George Simion. Un asemenea electorat care nu înţelege termenii este cel mai uşor de manipulat”, a spus Simonis.

„Legislaţia în vigoare permite separarea copilului de familie în situaţii excepţionale, când e maltratat, abuzat sexual, malnutrit. Această lege încearcă să prevină asemenea situaţii, adică statul să nu mai trebuiască să ia copiii, pentru că, dacă ai identificat din timp familiile predispuse la aşa ceva, s-ar ajunge la prevenirea abuzării copilului. Baza de date comună prevăzută de lege, care înglobează toate familiile cu probleme din România, a creat probleme unora, bazele de date oricum există, dar sunt separate şi trebuie înglobate într-una singură. De parcă statul român n-ar trebui să ştie că un părinte îşi abuzează copilul”, a subliniat deputatul PSD.

Afla mai multe desprelege copiiparlamentprotestpsd
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt