Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a criticat modalitatea de predare în sistem simultan şi afirmă că este ”o nenorocire”.
”Învăţământul simultan este o nenorocire, dar este o problemă cronică a învăţământului românesc. Nu ştiu de situaţii în care, în vremuri de criză, să se facă reforme care să vină într-un cadru propice. Şi, totuşi, trebuie să se facă lucrul acesta. Învăţământul simultan trebuie să dispară, o spun cu toată răspunderea”, a afirmat Sorin Cîmpeanu. El s-a arătat sceptic cu privire la calitatea învăţământului în online acolo unde elevii nu au acces la mijloace informatice, dar şi acolo unde un copil este nevoit să împartă spaţiul cu fraţi sau părinţi în timpul şcolii online.