Se renunţă la mediile şi tezele semestriale

Se renunţă la mediile şi tezele semestriale
Profimedia

Fără medii semestriale, fără teze şi o singură medie generală la finalul anului! Sunt principalele schimbări din învăţământul
preuniversitar. Profesorul, spune Ministrul Educaţiei, va avea mai multă autonomie astfel încât să-i poată evalua pe elevi
constant pe parcursul întregului an şcolar. Noul regulament va fi publicat mâine în Monitorul Oficial.

Conform noilor schimbări care vor avea loc în învăţământul preuniversitar elevii nu vor mai susţine teze şi vor exista doar
medii anuale. Dincolo de acest aspect însă, elevii vor avea nevoie de mai multe note în funcţie de numărul de ore ale
disciplinei respective.

Ministrul Educaţiei spune că vacanţa elevilor din luna februarie va fi luată în perioade diferite, în funcţie de judeţ.

Sunt noutăţi şi în ceea ce priveşte pogramul de evaluare standardizată. Astfel au fost administrate deja 15.000 de
teste de matematică pentru clasa a III-a, a V-a şi a VI-a. În acest sens au fost completate de către copii şi 10.000 de
chestionare de satisfacţie. Cei mai mulţi dintre elevi a apreciat pozitiv administrarea acestor teste

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt