Gândul că nu se vor putea întoarce prea curând acasă, dar şi incertitudinea în care trăiesc de aproape trei săptămâni i-a
făcut pe mulţi dintre refugiaţii care ajung în ţara noastră să îşi dorească să înveţe limba română. Vor să comunice şi să se
integreze, iar în ajutor le-au sărit autorităţile de la noi. În judeţul Galaţi, o profesoară le oferă cursuri gratuite refugiaţilor care sunt nevoiţi să mai rămână bună o perioadă de timp în România.
Zeci de refugiaţi ucraineni care au fugit din calea războiului şi care au găsit găzduire în comuna gălăţeană Şendrei vor să
înveţe limba română! Incertitudinea ultimelor săptămâni, dar şi gândul că nu se pot întoarce prea curând acasă i-au făcut
pe mulţi să ia în calcul varianta de a-şi găsi un loc de muncă în România. Alexandra este învăţtoare şi a fugit din Ismail
alături cu cei doi copii ai săi. Acum, vrea să-i înscrie la o şcoală din România.
Comunicarea este cheia, spun mulţi dintre refugiaţii care au rămas singuri în ţara noastră. Iar de socializare au cea mai
mare nevoie în această perioadă.
Cursurile de limba română le sunt oferite gratuit refugiaţilor de către o profesoară din Galaţi.
Reprezentanţii primăriei Şendreni s-au alăturat şi ei acestei iniţiative.
45 de refugiaţi, printre care şi 20 de copii sunt în acest moment rezidenţi permanenţi, găzduiţi gratuit şi ajutaţi cu
mâncare şi îngrijire medicală în comuna gălăţeană Şendreni.