Rectorul SNSPA cere tratarea cu responsabilitate a subiectului privind redeschiderea şcolilor

Rectorul SNSPA cere tratarea cu responsabilitate a subiectului privind redeschiderea şcolilor

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a transmis un apel ministrului Educaţiei de a trata ''cu responsabilitate'' subiectul redeschiderii şcolilor pentru a nu crea aşteptări "neîntemeiate" în rândul părinţilor şi elevilor.

"Declaraţiile şi opiniile exprimate în ultimele zile în spaţiul public referitoare la redeschiderea şcolilor trebuie să fie purtate corect, realist şi cu responsabilitate, având la bază date concrete privind evoluţia pandemiei de COVID-19. Alimentarea unei astfel de ipoteze în lipsa unor date şi informaţii certe venite din partea specialiştilor poate crea aşteptări nerealiste, cu impact negativ asupra elevilor, profesorilor şi părinţilor", afirmă Pricopie, potrivit unui comunicat de presă al SNSPA transmis joi AGERPRES.

Potrivit acestuia, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au o responsabilitate "imensă" în gestionarea acestui subiect, nu doar din punct de vedere instituţional, dar şi din perspectiva comunicării publice. El consideră că este important să existe "o singură voce guvernamentală".

"Crearea unei aşteptări privind redeschiderea şcolilor (poziţia Ministerului Educaţiei) care, la acest moment, nu este susţinută de tabloul epidemiologic (poziţia Ministerului Sănătăţii) este nu doar lipsită de profesionalism şi responsabilitate, ci şi imorală. În comunicarea publică pe acest subiect sensibil al redeschiderii şcolilor se impune mai multă prudenţă şi mai multă onestitate, în primul rând din partea ministrului Educaţiei, domnul Sorin Cîmpeanu", susţine rectorul SNSPA.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt