Profesorii ies în stradă

Profesorii ies în stradă

Şirul prea lung de amânări legate de mărirea salariilor din învăţământ îi poate scoate pe profesori în stradă. Peste 5 mii de cadre didactice din toată ţara au trimis o petiţie către premierul Florin Cîţu în care cer să le fie plătiţi aşa cum li s-a promis în repetate rânduri.

Conform planului bugetar de anul trecut, angajaţii din învăţământ urmau să primească de la 1 septembrie 2020 venituri cu 16 la sută mai mari. Însă, în urma rectificării bugetare din luna august, Ministerul Educaţiei condus la acea vreme de Monica Anisie, a anunţat că amână creştrea salariilor pentru luna septembrie a anului 2021.
Cu toate acestea, comisiile de specialitate din Parlament au aprobat rectificarea bugetară, însă, cu două amendamente ale Social Demcoraţilor care prevedeau creşterea pensiilor, alocaţiilor şi salariilor din învăţământ. Fostul premier Ludovic Orban spunea atunci că va ataca amendamentele la CCR şi că banii care trebuiau alocaţi profesorilor vor fi folosiţi pentru a acoperi alte cheltuieli.
Nici în 2021 cadrele didactice nu vor primi mai mulţi bani. Executivul a decis îngheţarea salariilor la nivelul din decembrie 2020. Totuşi, salariul minim net va creşte cu…40 de lei.
Angajaţii din învăţământ se simt nedreptăţiţi şi ameninţă cu proteste.

Peste 5000 de profesori din toată ţara au semnat o petiţie prin care cer respectarea legii şi majorarea salariilor aşa cum a votat legislativul.

Actualul ministru al educaţiei, Sorin Cîmpeanu a declarat la finalul anului că pentru bugetul pe 2021 alcoarea banilor pentru creşterea salariilor din învăţământ reprezintă una dintre priorităţi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt