Să câştigi premii la NASA şi să nu ai banii necesari pentru a merge să le ridici! Este încă un paradox posibil la noi. Aşa se face că elevii din Constanţa premiaţi trec prin emotii mai mari decât au avut în faţa juriului. Trebuie să facă rost de bani să plece în Statele Unite pentru a-şi prezenta proiectele la o conferinţă importantă care va avea loc în Texas. Iar prezenţa la Dallas, pe 25 mai, este incertă până nu strâng suma necesară pentru transport, cazare şi participarea la conferinţă.
Copiii din Constanţa, elevi ai Liceului Ovidius au câştigat mai multe premii la NASA cu un proiect de locuinţă spaţială, complet independentă, şi un sistem de curăţare a orbitei Pământului de gunoaiele cosmice. Tinerii au uimit juriul Americii cu soluţia propusă : plante crescute fără pământ în laboratoare şi drone controlate cibernetic care să adune resturile de sateliţi şi rachete şi să le recicleze într-o Bază Spaţiala.
Echipa din Constanţa trebuie să-şi ridice premiile de la NASA, în faţa unei săli pline de concurenţi din zeci de tari, de pe 4 continente, însă nu pot ajunge acolo deoarece organizatorii nu asigura banii necesari deplasării. Copiii îşi doresc foarte mult să ajungă la conferinţa din Texas pentru că aici vor susţine prelegeri, oameni de ştiinţă de la NASA, profesori de la universităţi de prestigiu din SUA, dar şi elevii.
Ca să ajunga în Texas elevii au nevoie de 3.ooo de dolari fiecare, bani pe care nu îi au. Aşa că acum speră să găsească un sponsor. Cei care vor să-i sprijine pe premianţi pot lua legătura cu secretariatul Liceului Ovidiu din Constanţa sau pot trimite bani în contul: RO 14 TREZ 23121 E 370100 XXXX, CUI : 4304711, Liceul Teoretic Ovidius