Peste 50 de instituţii de învăţământ internaţionale vor veni la World Education Fair de la Bucureşti, Constanţa şi Iaşi, anunţă IntegralEdu într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
Astfel, arată sursa citată, peste 50 universităţi vor fi prezente la Bucureşti pe 5 martie, Iaşi - 4 martie şi Constanţa - 6 martie pentru cel mai complex târg educaţional organizat în această primăvară - World Education Fair.
În topul destinaţiilor de studiu pentru care aplică tinerii români, Olanda se află pe primul loc, urmată de Marea Britanie, Italia, Danemarca, Germania şi Spania, arată IntegralEdu.
Din punct de vedere al domeniilor alese, lucrurile nu sunt schimbate faţă de anii anteriori. Astfel, pe prima poziţie în topul preferinţelor se situează Computer Science & Engineering. Pe locul doi se află studiile europene, urmate de Business şi Creative Media and Game Technologies. Urmează domeniul Aerospace Engineering, înlocuind domeniul Drept, care se găsea anul trecut pe aceeaşi poziţie.
Din datele IntegralEdu reiese o creştere de 50% a aplicaţiilor pentru studii de licenţă în SUA.
agerpres.ro