Deputatul PSD Natalia Intotero, preşedinte al comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, a declarat marţi în emisiunea Proiect de Ţară România, de la Prima News TV, despre examenul separat de evaluarea naţională, la liceu, că nu este de acord şi consideră că este nevoie de subiecte la nivel naţional, pentru că ne putem trezi ca unii părinţi care au posibilităţi financiare să îşi dea copiii la meditaţii şi alţii să nu aibă aceste posibilităţi.
Natalia Intotero a declarat despre examenul separat de evaluarea naţională, pentru intrarea la liceu, că ”putem asista la evenimente nedorite”.
”Ştiţi că în momentul de faţă legislaţia prevede că profesorul care predă la o clasă nu are voie să dea meditaţii, dar un profesor de la liceu poate da meditaţii. Ne putem trezi ca unii părinţi care au posibilităţi financiare să îşi dea copiii la meditaţii şi alţii să nu aibă aceste posibilităţi”, a spus Intotero.
Ea a precizat că ”subiectele la acest examen ar trebui să fie făcute la nivel national, de către minister, aşa cum s-a făcut şi până acum”.
”Ceea ce îmi doresc eu de la legile educaţiei este ca tinerii, dacă îşi aleg o formă de învăţământ superioară, să şi-o aleagă pe baza vocaţiei. Luând exemplele ţărilor care au scris istorie pe educaţie”, a mai afirmat preşedintele comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor.
Ea a afirmat că în sesiunea trecută a solicitat unele deplasări din partea comisiei în ţări exemplu pe educaţie, şi un singur partid politic a refuzat să meargă, USR.
Natalia Intotero a arătat că au fost în Israel, în Portugalia, unde sunt exemplu pentru copiii cu cerinţe speciale, incluşi în sistemul de masă. O altă deplasare a fost în Estoria, exemplu pe digitalizare, iar în Elveţia se lucrează cu elevul de la 4 ani pentru descoperirea vocaţiei.
Deputatul PSD a prezentat şi priorităţile PSD privind aceste legi ale educaţiei. ”Ne dorim coontinuarea politicilor pentru stoparea abandonului şcolar, masa caldă, transport hgratuit, burse şcolare, acces gratuit la educaţie pentru toţi copii, stimularea copiilor care obţin rezultate bune, să fie încurajaţi prin premii, dezvoltarea învăţământului dual, formarea viitorilor adulţi. Nu mai avem forţa de muncă calificată, aici e nevoie de o colaborare bună a Ministerului Educaţiei cu celelalte ministere, ne dorim copiii din diaspora să revină acasă. (..) Ne dorim cadre didactice, încurajarea acestora, să fie mai bine plătite, aici trebuie o discuţie serioasă cu Ministerul Finanţelor”, a mai spus Intotero.