Guvernul gândeşte o scădere a taxării muncii, atât pentru salarii mici, dar şi în zona de venituri mari, ţinta fiind păstrarea angajaţilor în România şi chiar readucerea în ţară a românilor plecaţi la muncă în străinătate. Concomitent, Executivul se pregăteşte să înceapă şi o eliminare a excepţiilor de la taxare, fiind foarte multe categorii de salariaţi care nu plătesc contribuţii la sănătate, de exemplu, a anunţat ministrul Finanţelor, într-un interviu pentru PROFIT NEWS.
"Este foarte important să reuşim să ţinem salariaţii în România, să nu plece în alte ţări. Şi, dacă e posibil, să şi aducem românii acasă în România. Este important, din perspectiva noastră, a Ministerului de Finanţe, să găsim variante prin care nici antreprenorul, nici firmele să nu fie afectate foarte tare, dar şi salariaţii să primească un venit mai mare. Da, luăm în considerare şi o scădere a taxării muncii în România, coroborată cu alte instrumente pe care le putem pune în practică, astfel încât salariile mici să crească, iar antreprenorii totuşi să simtă că pot susţine aceste creşteri.