Mai multă lectură pentru copii

Mai multă lectură pentru copii

Nu a fost uşor în pandemie pentru părinţi să-şi ţină copiii departe de monitoare sau de telefoane, mai ales că orele sau desfăşurat mai mult online. Au încercat totuşi să găsească un echilibru şi au cumpărat mai multe cărţi. Vânzările de cărţi pentru copii au crescut cu peste 60%, faţă de dinainte de pandemie, iar trendul se menţine.

Într-o societate în care tehnolologia a luat avânt, iar pandemia ne-a „condus paşii” în mediul online, paradoxal
oamenii au căutat şi mai multe cărţi, mai ales pentru cei mici. În acest lanţ de librării, faţă de 2019, vânzările de cărţi pentru copii au crescut cu 20%. În medie, părinţii, cumpără două cărţi la o vizită într-o librărie.

Peste 60% dintre părinţi au cumpărat în ultimii doi ani mai multe cărţi decât înainte de pandemie, ia 80% s-au orietntat către cărţi cu conţinut educaţional

În medie, o carte pentru copii costă 40 de lei. Chiar dacă interesul pentru cărţi a crescut, rămânem la coada
clasamentului în UE în ceea ce priveşte lectura. Un român citeşte în medie mai puţin de cinci minute pe zi. Iar 35%
dintre cetăţeni nu au citit niciodată o carte

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: