Clopoţelul a sunat din nou astăzi în şcolile din România pentru aproape 2 milioane şi jumătate de preşcolari şi elevi. Şcoala funcţionează în 3 scenarii, verde, galben şi roşu, dar în 24 de localităţi elevii învaţă tot online. Asta pentru că acolo rata de infectare este de peste 6 la mia de locuitori. Însă în
ciuda pandemiei şi a regulilor ei din ce în ce mai greu de respectat, elevii se bucură să revină în bănci. Spun că au nevoie să se întoarcă în colectivitate şi să recupereze tot ce au pierdut în aproape un an de şcoală făcută în faţa unui ecran.
Înainte de prima oră a dimineţii, la intervale orare bine stabilite de autorităţi astfel încât să nu se întâlnească prea mult unii cu ceilalţi, elevii au intrat din nou în sălile de clasă. Nu şi-au putut da mâna, dar senzaţia că văd din nou oameni şi nu ecrane le-a fost suficientă.
Deşi frica de pandemie a cuprins omenirea, statul prea mult între 4 pereţi a înclinat balanţa. Elevii şi profesorii îşi doreau în mare parte să revină în bănci.
Capitala este în scenariul galben, iar asta înseamnă că merg fizic în unităţile de învăţământ copiii de grădiniţă, elevii din clasele 1-4 şi elevii din anii terminali.
Dincolo de regulile impuse de pandemie, autorităţile se bazează şi pe campania de vaccinare. Însă până acum mai puţin de 20% dintre profesori s-au imunizat împotrva covid 19.
De cealaltă parte, oficialii le spun părinţilor să nu-i aducă pe cei mici la şcoală dacă au simptome. Dacă totuşi semnele infecţiei apar în timpul orelor, elevul va fi izolat.