Patru luni şi jumătate, atât a mai rămas până când elevii de gimnaziu vor susţine primul examen important din viaţa lor. Însă testarea după modelul PISA se dovedeşte o problemă cu multe necunoscute pentru copii, profesori şi părinţi deopotrivă. Pe de-o parte, o astfel de examinare după standarde internaţionale este binevenită, spun profesorii. Doar că elevii ar fi avut nevoie şi de pregătire pe măsură. În timp ce părinţii se tem că subiectele sunt complicat de rezolvat în două ore, elevii sunt dezarmaţi şi se aşteaptă la rezultate dezastruoase.
Se anunţă o vară de foc pentru elevii care vor susţine, în iunie, Evaluarea Naţională. Mai sunt patru luni, însă copiii nu ştiu nici acum ce să înveţe. Manualele nu urmăresc programa de examen, iar profesorii nu ştiu ce să le predea.
Chiar dacă matematica dă, în general, bătăi de cap la examen, anul acesta, subiectele de la română sunt cele complicate, cred atât profesorii, cât şi părinţii.