Între timp, Sorin Cîmpeanu a fost aşteptat de elevi cu polonice şi farturii în faţa ministerului. Protestul a fost organizat de Comunitatea Declic şi Consiliul Naţional al Elevilor pentru a atrage atenţia asupra promisiunilor deşarte pe care le fac guvernanţii în privinţa programului masă caldă în şcoli. Promisiuni goale, la fel ca farfuriile spun copiii.
În România, 1 din 10 copii merge la culcare flămând, arată datele înfiorătoare ale statisticilor. Aşa că, cei care au
protestat în faţa Ministerului Educaţiei spun că o masă caldă, la şcoală, ar fi mană cerească, în special pentru elevii care
trăiesc în pragul sărăciei.
Datele mai arată că 1 din 4 copii din România este supraponderal. Iar o masă caldă ar fi mult mai sănătoasă şi ar ajuta la prevenirea obezităţii.
Reprezentanţii Declic i-au înmânat ministurlui Educaţiei o petiţie prin care peste 18 mii de semnatari cer implementarea
programului „Masă Caldă în Şcoli”.
Programul masă caldă în şcoli a fost înfiinţat în perioada Guvernului Cioloş, în 2016, pentru 50 de şcoli. În prezent,
proiectul pilot s-a extins la 150 de creşe, grădiniţe şi şcoli din întreaga ţară. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a
transmis că va căuta soluţii pentru extinderea proiectului în mai multe şcoli.