Elev, spaima profesorilor şi a colegilor

Elev, spaima profesorilor şi a colegilor

Un elev de clasa a 9-a din Bucureşti a băgat spaima în colegii de şcoală. Copiii spun că sunt agresaţi fizic şi verbal,
ameninţaţi şi chiar urmăriţi până acasă de băiat. Agresorul se apără şi spune că la rândul său este victima altor colegi. Directorul liceului şi inspectoratul ştiu de mult de existenţa problemelor. Singura măsură luată a fost scăderea notei la purtare.

Cazul scandalos din Liceul Alexandru Vlahuţă a ieşit la iveală în urma unui comunicat al Consiliul Municipal al Elevilor. Documentul relata numeroasele cazuri în care un elev de clasa a 9 a îşi terorizează colegii. În faţa camerelor de filmat, tânărul şi-a susţinut punctul de vedere în ciuda opoziţiei paznicilor colegiului care încercau să-l oprească.

În timp ce elevul încerca să le explice jurnaliştilor că şi el este agresat, directorul şcolii a venit să îl cheme la ore.

Degtalii pe care Inspectoratul nu le-a putut furniza. Pentru problemele care trenează de luni de zile, conducerea şcolii a găsit o sinugură rezolvare.

Victimele băiatului sunt îngrozite. Traumele prin care au trecut sunt vizibile şi în momentul în care povestesc cele
întâmplate.

Specialiştii avertizează că adolescenţii care sunt victime sau doar martorii unui comportament agresiv, pot suferi traume pe termen lung.

Încă de acum o săptămână, pe fir a intrat şi poliţia. O persoană din conducerea liceului a sunat atunci la 112 pentru a anunţa un confict între 2 elevi. Unul dintre aceştia era chiar eroul isprăvilor de astăzi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt