Congresul Studenţilor din România - organizat la Palatul Parlamentului, în perioada 19 - 21 mai

Congresul Studenţilor din România - organizat la Palatul Parlamentului, în perioada 19 - 21 mai

Studenţi din toată ţara vor participa, în perioada 19 - 21 mai, la cea de-a XIV-a ediţie a Congresului Studenţilor din România, la care vor fi dezbătute principalele probleme de la momentul actual, se vor stabili obiectivele şi măsurile de atingere a acestora.

Evenimentul, organizat de Uniunea Studenţilor din România, va avea loc în Sala "C.A. Rosetti" a Palatului Parlamentului şi are ca tematică "Exodul de Inteligenţă".

Potrivit unui comunicat al Uniunii Studenţilor transmis miercuri AGERPRES, va fi prezentată o rezoluţie realizată de cinci grupuri de lucru - academic-educaţional, egalitate de şanse, digitalizare, dezvoltare regională, mediu şi economic - care au analizat problema exodului de inteligenţă şi au formulat soluţii "implementabile" şi "fezabile", vizând modificarea cadrului legislativ în vederea ameliorării acestui fenomen.

"România se clasează pe locul al doilea la numărul de persoane ce au emigrat către alte ţări cu scopul de a studia, lucra sau locui. Această problemă a început odată cu anii '90 când graniţele s-au deschis şi oamenii au simţit atracţia unor standarde de viaţă superioară în ţările vestice. Într-un timp foarte scurt, emigraţia a devenit un fenomen de masă în România. În prezent, se resimte impactul masiv al migraţiei în toate domeniile pilon ale ţării. Acum a sosit momentul să ne implicăm în mod activ în combaterea lui. În cadrul Congresului ne dorim să facilităm dialogul dintre generaţia tânără şi forurile decizionale ale statului. Cu cât vom acţiona mai repede, cu atât vom preveni impactul unei viitoare tragedii şi vom spori speranţele ţării noastre", a transmis Uniunea Studenţilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt