Lucrările de licenţa nu mai sunt un stres pentru unii studenţi. În mediul online, sunt sute de oameni care se oferă să scrie aceste lucrări contra cost. Tot ce trebuie să facă studenţii este să stabilească o temă. Preţurile pornesc de 800 de lei şi pot ajunge chiar şi la 1200 de lei. Ministrul Educaţiei susţine că acest fenomen a luat o amploare în ultima perioada. Tocmai din acest motiv, a fost aprobat acum un proiect de lege care prevede amenzi uriaşe pentru cei care vând la negru lucrări de licenţă.
Site-urile sunt pline de anunţuri cu titlul de ,,Vând lucrare de licenţă" sau ,,Realizez la comandă lucrarea de licenţă". Numerele de telefon sunt afişate, iar studenţii care se află pe ultima sută de metri cu lucrarea sună să ceară ajutor. Echipa Prima TV a sunat la un astfel de număr şi a răspuns o doamnă dornică să ajute. Din spusele ei, tot ce trebuie să facă studentul este să îşi aleagă o temă. De restul se ocupă ei, experţii în licenţe.
După alegerea temei, vânzătorii de pe piaţa neagră a licenţelor încep să scrie lucrarea. Preţul se stabileşte şi el din timp în funcţie de nivelul de muncă. Fenomenul lucrărilor de licenţă şi de dizertaţie cumpărate a aluat amploare în utlima perioadă. Din acest motiv a fost schimbată legea învăţământului superior. Vor fi amendaţi cei care vând sau cumpără acest lucrări.
Profesorii universitari spun că, de cele mai multe ori, o lucrare cumpărată sau plagiată se vede din prima. Profesorul coordonator primeşte lucrarea pe capitole. Astfel că există varianta să îşi dea seama din timp că studentul încearcă să trişeze. Studenţii în schimb spun că, de cele mai multe ori, timpul nu ţine cu ei şi nu au cum să îşi facă singuri lucrările.
Autorităţile speră că aceste amenzi mari îi vor face pe studenţi să îşi scrie lucrările singuri şi să nu le mai cumpere.