Un adolescent ieşean de 14 ani se poate lăuda cu o perfomanţă şcolară ieşită din comun. Este singurul elev din
mediu rural din întregul judeţ care a obţinut media 10 la Evaluarea Naţională. Principalul ingredient al succesului său
a fost a ambiţia ieşită din comun.
Vasile a absolvit cele 8 clase ale şcolii din comuna Voineşti. Fără nicio pregătire suplimentară, a rezolvat perfect subiectele de la proba de matematică de la Evaluarea Naţională în numai o oră. Mai greu i-a fost la limba română. Conştient că are nevoie de ajutorul unui meditator, adolsecentul a economist fiecare leu din bursa şcolară. Banii i-a investit în câteva ore de pregătire suplimentară.
Rezultatul i-a răsplătit din plin munca depusă. Vasile este acum singurul elev din mediul rural din Iaşi care a obţinut 10 la ambele probe ale evaluării.
Notele obţinute de adolescent au atras inclusiv admiraţia profesorilor din comună.
În tot judeţul Iaşi, doar 17 copii au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională.