Mai e o săptămână până la începutul anului şcolar, iar părinţii au pornit deja goana după rechizite. Este al doilea an în care le pun elevilor în ghiozdan, pe lângă caiete, cărţi şi penar, măşti de protecţie şi dezinfectant. Copii sunt pregătiţi să revină în bănci. Cei mai mulţi spun că anul precedent a fost o lecţie din care au învăţat să aprecieze timpul petrecut la şcoală alături de colegi.
Matteo va începe în doar câteva zile clasa a 6-a. Este unul dintre premianţii clasei sale. Spre deosebire de cei mai mulţi copii nu se arată interesat de caietele şi coperţile cu supereroi.
Şi anul acesta, începerea şcolii reprezintă o presiune în plus pentru bugetele multor familii. Preţul unui ghiozdan porneşte de la câteva zeci de lei, dar poate ajunge şi la peste 500 de lei. Un penar costă 50 de lei, iar pentru stilouri, creioane colorate, carioci şi alte rechizite, părinţii trebuie să mai dea alte câteva zeci de lei.
Mihnea se pregăteşte acum de clasa 1. Clasa 0 a petrecut-o mai mult din faţa calculatorului.
Pe 13 septembrie, şcoala va începe în format fizic pentru toţi elevii. Însă în momentul în care o localitate va depăşi pragul de 6 infectări la mie, lucrurile se vor schimba. Deocamdată, toate judeţele sunt în scenariul verde, adică au sub 1,5 cazuri la mia de locuitori.