Restricţiile au îngenuncheat antreprenorii

Restricţiile au îngenuncheat antreprenorii

De doi ani companii care activează în domeniul Culturii, Turismului, Evenimentelor şi Fitness-ului sunt
îngenungheate. În faţa pandemiei şi fără ajutor de la stat, unele firme şi-au pus lacătele pe uşă, altele, abia se susţin de pe o zi pe alta. În contextul în care pandemia ia din nou avânt, cei din industrie atrag atenţia că au nevoie de ajutor şi spun că nu vor alte restricţii care i-ar putea duce la faliment.

Reprezentanţii Alianţei pentru Cultură, Turism, Evenimente şi Fitness - asociaţie înfinţată astăzi, care cuprinde cele mai importante 30 de organizaţii din aceste domenii, au transmis că nu vor să să mai fie direct afectaţi de incidenţa infectărilor.

Antreprenorii se plâng că în ultimii doi ani nu au primit ajutor de la stat, ci mai mult….promisiuni.

Nici cei din domeniul Culturii nu au primit bani.

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu a anunţat în emisiunea Talk News că schema de ajutor pentru Horeca se va închide în ianuarie, prin finalizarea plăţilor.

Antreprenorii au încheiat însă şi anul trecut cu mult pe minus. În 2020 organizatorii de nunţi au suferit pierderi de 90%. În 2021 şi-au revenit puţin, însă cel puţin 25% dintre companii nu şi-au permis să se redeschidă.

Industria hotelieră a scăzut de la aproximativ 29,8 milioane de înnoptări în 2019, la doar 14,4 milioane în 2021. A
înregistrat o uşoară creştere în 2021, când s-au înregistrat aproximativ 20,4 milioane înnoptări.

Au fost pierderi de aproximativ 80%, atât în 2020, cât şi în 2021 şi în tot ceea ce ţine de activităţile de divertisment.

Iar sălile de sport şi-au redus veniturile la jumătate faţă de ultimul an de dinaintea pandemiei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt