Cea mai importantă zi de sărbătoare a Sfintei Parascheva a adus la Iaşi peste 50.000 de oameni. După o noapte în care au făcut frigul la cozi kilometrice, părinţi şi copii, bătrâni şi suferinzi şi-au domolit foamea cu mâncarea pregătită de voluntari. Peste 85.000 de sarmale!
Ca să nu se creeze îmbulzeală, organizatorii au amenajat mai multe culoare speciale, unde au fost lăsaţi să intre doar grupuri de 30 de credincioşi. Fiecare a primit câte 10 sarmale, dar şi vin, ceai cald şi fructe. O masă binevenită, după ce foarte mulţi dintre ei, 13.000, au venit din vreme şi au stat la coadă ore în şir ca să apuce să se roage la sfintele moaşte.