De Paştele Blajinilor, oamenii duc ouă roşii la cimitir

De Paştele Blajinilor, oamenii duc ouă roşii la cimitir

În sudul Moldovei se onorează astăzi Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor. Oamenii merg la cimitir, la mormintele celor dragi şi împart cozonac şi ouă roşii. Se spune că, astfel, ei duc morţilor lumina Învierii şi bucuria trăită de cei vii odată cu venirea Paştelui.

Paştele Blajinilor este celebrat la o săptămână dupa Învierea Domnului, în prima zi de luni. Cimitirele sunt pline. Oamenii îşi pomenesc morţii şi le aduc ce-au pus şi ei pe masă în ziua de Paşte. Preoţii binecuvânteaza bucatele, care sunt apoi împărţite. Paştele Blajinilor sau al morţilor este un obicei specific mai mult zonei din sudul Moldovei.

Tradiţia spune că, în această zi, sufletele celor morţi stau la poarta cimitirelor şi îşi aşteaptă rudele. În popor se spune că blajinii ar fi cei dintâi oameni de pe Pământ, incapabili să facă rău, blânzi şi înţelepţi. În unele regiuni ale s-a păstrat credinţa că ar fi, de fapt, copiii care au pierit înainte să fie botezaţi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt