Vremea va începe să se răcească accentuat în Bucureşti, începând cu seara de joi, conform unei prognoze a Administraţiei Naţionale de Meteorologie, citate de Agerpres. Conform acesteia, temperaturile se vor situa în jurul maximei de 3 grade celsius.
Potrivit sursei citate, până vineri, la ora 8:00, vremea se va menţine caldă pentru prima decadă a lunii ianuarie, însă cerul va deveni temporar noros şi trecător va ploua slab după orele prânzului şi, din nou, spre sfârşitul nopţii de joi spre vineri. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul zilei, când viteza la rafală va atinge 35 - 40 km/h. Temperatura maximă va fi de 9 - 10 grade, iar cea minimă de 1 - 2 grade.
Pe parcursul zilei de vineri şi până sâmbătă dimineaţa, vremea va fi închisă şi se va răci accentuat. Temporar, va ploua în general moderat cantitativ, iar în cursul nopţii, cu o probabilitate destul de mare, trecător se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, în timp ce minima nu va mai trece de 1 grad Celsius.
ANM a actualizat, joi, informarea meteo de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă dimineaţa. Astfel, în intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii, în cursul zilei de joi (7 ianuarie), local în nord, centru şi nord-est, iar din a doua parte a nopţii de joi spre vineri (7/8 ianuarie) aria acestora va fi în extindere dinspre sud, urmând să cuprindă cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în jumătatea de sud, unde se vor acumula 15-25 l/mp.