Libelulele au început să se deplaseze tot mai mult spre nord, în ţări precum Marea Britanie şi Irlanda, pe măsură ce temperaturile globale cresc. Potrivit oamenilor de ştiinţă, peste 40% dintre speciile de libelule şi-au sportit distribuţia pe glob din 1970 şi până în prezent, conform BBC News.
Experţii de la British Dragonfly Society (BDS) spun că migraţia libelulelor este un indicator al efectelor schimbărilor climatice. De asemenea, există îngrijorări cu privire la pierderea populaţiilor de insecte din cauza unor factori precum poluarea şi pierderea habitatului.
Eleanor Colver, ofiţer pentru conservare în cadrul BDS, o organizaţie de conservare din Regatul Unit, care are ca scop promovarea şi încurajarea studierii şi conservării libelulelor şi a habitatelor naturale, a transmis că, deşi datele pe care le are la dispoziţie pot determina unde se află libelule, acestea nu poate determina exact câte libelule sunt într-un loc sau dacă numărul acestora a crescut în general.
„Factori precum utilizarea pesticidelor, poluarea apei şi pierderea habitatelor continuă să ameninţeze sănătatea populaţiilor de libelule", a mai spus Eleanor Colver.
Potrivit raportului pe anul 2021 privind starea populaţiilor de libelule, din 1995 şi până în prezent, mai multe specii de libelule au migrat din sudul Europei către Marea Britanie, unele dintre acestea întorcându-se ulterior în sudul continentului, ca apoi să migreze iar către nordul Europei.