România se topeşte, la propriu. În următoarele două zile, vestul ţării este sub cod roşu de caniculă. Alte 11 judeţe din centrul şi sudul ţării sunt sub cod portocaliu, iar restul sunt sub cod galben. Meteorologii anunţă că se pot înregistra temperaturi record pentru această perioadă. Maxima va depăşi 41 de grade la umbră.
Timisoara a avut astazi cea mai calduroasa zi din an, de pana acum. Termometrele au urcat vertiginos inca de la
primele ore ale diminetii.
Am facut si un experiment. Un cub de gheata asezat pe o piatra cubica s-a topit in mai putin de 5 minute semn ca indiferent daca vorbim de asfalt sau alt material din componenta drumurilor, temperatura este foarte ridicata.
Nu este mai racoare nici in apartamente. Cu ajutorul unei camere cu termoviziune am vrut sa vedem ce temperatura este la nivelul unei cladiri construite din prefabricate de beton
Specialistii spun ca nici peste noapte nu se va racori foarte tare. Mâine va fi mai cald in locuinte.
Temperaturile ridicate dau batai de cap si transportului public. Reprezentantii societatii de transport Timisoara au
fost nevoiti sa ude sinele de tramvai.
Şi la Arad canicula a făcut ravagii, iar localnicii s-au ascuns de soare pe unde au putut, având în vedere ca la ora 11, în centrul oraşului se înregistrau deja 40 de grade.
Singurii care nu se plâng de caniculă sunt nepalezii care lucrează în construcţii. Ei sunt obişnuiţi cu astfel de
temperaturi.
Valul de caniculă a pus stăpânire şi pe oraşul Craiova. Au fost peste 40 de grade la soare, iar aerul a fost sufocant şi greu de respirat.
Autorităţile recomandă ca deplasările să fie făcute în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite. Să se evite expunerea la soare şi efortul fizic intens între orele 11.00-18.00. În plus, este indicat să fie purtate haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare. Să se consume 1,5 2 litri de lichide pe zi, multe fructe şi legume şi să fie evitate băuturile ce conţin cofeină.