După câteva zile cu temperaturi de peste 20 de grade, vremea se strică din nou. Meteorologii anunţă ploi în cea mai mare parte a ţării, brumă în depresiuni şi precipitaţii mixte în zona de munte. Valorile termice scad simţitor.
Duminică, 25 aprilie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vemea va fi răcoroasă, mai ales în regiunile nordice. Temporar, cerul va avea înnorări şi vor fi ploi slabe, local în jumătatea de nord a ţării şi pe arii restrânse în rest, iar în zona montană înaltă vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi, trecător, în nord-vestul şi sud-estul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul extrem, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade, uşor mai mici în estul Transilvaniei. Dimineaţa şi noaptea, izolat, vor fi condiţii de ceaţă, iar în depresiuni, de brumă. În Bucureşti, cerul va fi temporar noros şi, trecător, vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 5…7 grade.