Se circulă cu dificultate pe drumurile din România după ce a nins în mai multe zone ale ţării. Poliţia anunţă că problemele cele mai mari sunt în Dobrogea unde câteva porţiuni de şosea sunt acoperite de un strat subţire de zăpadă. Totuşi, nu sunt drumuri închise din cauza zăpezii.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că se circulă în condiţii de iarnă pe A2 Bucureşti - Constanţa şi pe A4 Ovidiu- Agigea. Ninge pe A2, între localitatea Glina, din judeţul Ilfov şi localitatea Borcea, din judeţul Călăraşi, iar pe alocuri s-a depus un strat subţire de zăpadă.
Se acţionează şi se împrăştie material antiderapant, mai anunţă Poliţia. De asemenea, între Feteşti şi Constanţa plouă, iar carosabilul este ud, existând risc de acvaplanare.