Meteorologii anunţă că, până luni seară, vor fi furtuni şi instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, fiind emise avertizări Cod galben şi Cod portocaliu - de vijelii puternice, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi la munte.
Totodată, sunt în vigoare Coduri galben şi portocaliu de caniculă, cu temperaturi de până la 37 de grade, în Moldova, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sud-vestul Transilvaniei şi sudul Banatului. În Bucureşti, disconfortul termic va fi ridicat, dar spre seară sunt posibile ploi şi vijelii.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă, luni, între orele 10.00 şi 23.00, în judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Bacău, Vaslui, Covasna, Braşov şi parţial Vrancea.
”În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55...65 km/h), vijelii, căderi de grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp”, au arătat meteorologii. Întreaga prognoză, pe news.ro.