Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată în toate regiunile ţării, până vineri dimineaţă, fiind emisă avertizare cod galben. Căldura persistă joi şi vineri, dar nu mai este atât de intensă în aproape jumătate dintre judeţe.
Pentru Bucureşri şi judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa pentru ziua de joi a fost emis cod roşu.
Potrivit ANM, este cod galben de instabilitate atmosferică,în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02.
Sursa citată de news.ro a precizat că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi şi în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.
Este cod galben în sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei, centrul Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali.
”Valul de căldură va persista şi disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 33...35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, arată meteorologii.
Aceştia au emis şi cod portocaliu.
”Valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 37...38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, a mai transmis ANM.
Potrivit meteorologilor, sâmbătă valul de căldură se va restrânge şi va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă şi disconfort termic, local, în sud şi în vest.