Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis marţi o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri de pe raza judeţelor Botoşani şi Iaşi, valabilă până miercuri, la ora 9:00.
Conform INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de Inundaţie, pe râurile din bazinele hidrografice Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Oroftiana - amonte confluenţă cu râul Jijia, Jijia - bazin amonte S.H. Dângeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dângeni - amonte confluenţă cu râul Miletin, judeţele Botoşani şi Iaşi.
agerpres.ro