Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă de marţi noaptea şi până miercuri după-amiaza în zonele de munte din 20 de judeţe.
În intervalul 6 aprilie, ora 23:00 - 7 aprilie, ora 18:00, în sudul Banatului, sudul şi estul Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, va ninge, local însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50 - 60 km/h. La altitudini de peste 1.500 de metri, vor fi rafale de peste 80 - 90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată şi vizibilitatea redusă sub 100 de metri.
Judeţele marcate cu Cod galben sunt Alba, Braşov, Dâmboviţa, Maramureş, Sibiu, Argeş, Buzău, Gorj, Mureş, Suceava, Bacău, Caraş-Severin, Hunedoara, Neamţ, Vâlcea, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Harghita, Prahova şi Vrancea.
Pe de altă parte, pentru intervalul 6 aprilie, ora 21:00 - 8 aprilie, ora 10:00, a fost emisă o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi vreme deosebit de rece în toată ţara.
agerpres.ro