Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, valabilă pe râuri din judeţele Satu Mare, Olt şi Teleorman.
Potrivit hidrologilor, până miercuri, la ora 00:00, se vor înregistra creşteri de debite şi de niveluri pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna - curs inferior (sector îndiguit - judeţul Satu Mare) şi Călmăţui (judeţele: Olt şi Teleorman).
Atenţionarea Cod galben a fost transmisă către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A. şi Administraţiile Bazinale de Apă Someş-Tisa, Banat, Jiu, Olt şi Argeş-Vedea.
agerpres.ro