Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o nouă serie de avertizări Cod portocaliu şi Cod gaben de caniculă pentru nu mai puţin de 33 de judeţe, dar şi avertizări privind instabilitatea atmosferică.
Potrivit ANM, în intervalul 23 iulie, ora 10:00 – 24 iulie, ora 10:00, este în vigoare o avertizare meteo Cod portocaliu potrivit căreia, în sudul şi vestul Olteniei, precum şi în sud-vestul şi centrul Munteniei (vezi Harta 1), valul de căldură va persista, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 37°C şi 40°C, iar minimele termice vor fi de 20-22°C, caracteristice unei nopţi tropicale, scrie Agro-TV.
Tot în intervalul 23 iulie, ora 10:00 – 24 iulie, ora 10:00, este în vigoare o avertizare meteo Cod galben de caniculă potrivit căreia, în nordul Olteniei, în nordul şi estul Munteniei şi în partea continentală a Dobrogei (vezi Harta 1), valul de căldură va persista, va fi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33°C şi 37°C, iar cele minime între 18°C şi 21°C.
Pentru intervalul 23 iulie, ora 21:00 – 24 iulie, ora 6:00, este emisă o avertizare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică ce vizează şapte judeţe (vezi Harta 2). Potrivit meteorologilor, în sudul Olteniei şi al Munteniei şi în vestul Carpaţilor Meridionali, vor fi perioade cu frecvente descărcări electrice, averse, intensificări ale vântului şi vijelii având rafale de 50-70 km/h şi, izolat, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20-30 l/mp şi, izolat, de peste 40 l/mp.
În intervalul 24 iulie, ora 10:00 – 25 iulie, ora 10:00, intră în vigoare o nouă avertizare meteo Cod portocaliu de caniculă ce vizează şapte judeţe şi municipiul Bucureşti (vezi Harta 3). Astfel, în sudul şi vestul Olteniei, precum şi în sudul şi centrul Munteniei, valul de căldură va persista, va fi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 37°C şi 39°C, minimele termice vor fi de 20-22 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
În acelaşi interval 24 iulie, ora 10:00 – 25 iulie, ora 10:00, va fi în vigoare şi o avertizare meteo Cod galben de caniculă potrivit căreia valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a ţării, va fi disconfort termic şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Va fi caniculă în Banat şi Crişana, local în Maramureş, Transilvania, nordul Olteniei şi al Munteniei, precum şi în sudul Moldovei şi în Dobrogea continentală (vezi Harta 3), unde temperaturile maxime se vor încadra între 33°C şi 37°C, iar cele minime în general între 18°C şi 20°C.
ANM precizează că, până la sfârşitul săptămânii, valul de căldură, canicula şi disconfortul termic se vor intensifica, îndeosebi în vestul, sudul şi parţial în centrul ţării.
Harta 3 (Sursa: ANM)